Jan 16, 2012

Boccaccio - Scriitor renascentist italian.
S-a nascut în anul 1313, la Certado, Italia. În 1319 se casatoreste cu Margherita de Mardoli, o femeie de stirpe nobila. În anul 1327 calatoreste la Neapole, ca agent bancar, alaturi de tatal sau. În 1330 ia lectii de la Cino di Pistoia, poet si prieten al lui Dante si Petrarca. În 1332 se muta la Paris unde studiaza literatura, fapt atestat de compozitiile "Elegia di Constantza" si "Allegoria mitollogica", ambele scrise înainte de 1334. Se presupune ca între 1333 si 1334 ia primul contact cu poezia lui Petrarca. În urmatorii sase ani a scris "La caccia di Diana" (1334-1337), "Filocolo" (1336-1339) si "Teseida" (1339-1340). Poemul "Filostrato" e scris în 1340 când se întoarce la Florenta. Între 1341 si 1342 compune "Comedia delle nimfe fiorentin" si "De vita et moribus domini Francisi Petracchi". A mai scris "Amorosa visione" (1343); "Elegia di madona Fiammetta" (1343-1344); "Nimfale fiesolano" (1344-1345); "Buccolicum carmen" (1347-1348). 
În 1348 izbucneste ciuma care îi ucide pe mama, tatal si câtiva prieteni. Între 1349 si 1351 compune "Decameronul".

Sursa http://www.supercarti.ro/carte/decameronul.html

Sumar:

Uluitoare lucruri mi-e dat să povestesc ; lucruri cari, dacă n-ar fi fost văzute de ochii mei si ai altor mulţi, nu m-aş încumeta nici barem să le cred, necum să le si scriu, chiar dacă le-as fi auzit din gura unui om vrednic de toată încrederea. Spun, dar, că felul acestei molimi vădea atari puteri în a se în­tinde de la unul la altul, încît nu trecea doar de la om la om, dar, ceea ce-i mai uimitor, în multe rînduri se întîmpla ca un lucru oarecare de-al unui om atins de boală sau mort de pe urma ei nu numai să îmbolnă­vească, dar să si omoare în scurtă vreme pe orice ani­mal străin de speţa omenească, dacă se atingea de el. Lucru de care m-am încredinţat chiar eu cu ochii mei (precum spuneam mai adineauri), într-o bună zi cînd, fiind azvîrlite în stradă zdrenţele unui om sărac, mort tocmai de pe urma ciumei, doi porci dădură peste ele şi, după obiceiul lor, tot apucîndu-le cu rîtul şi scuturîn-du-le în dinţi, în foarte scurtă vreme, după ce se ros­togoliră în ţărână de vreo cîteva ori, de parcă ar fi fost otrăviţi, se prăbuşiră morţi peste netrebnicele haine ce le aduseseră pieirea.

Descarca materialul complet aici: 37,38 Boccaccio - Decameronul